 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
Filmari din studio
Foto live
Mass media
Scrie-ne
Blogul 'pacatosului'
Mass media
Primul review pentru EPICENTER - 25 mai 2010
4Arte.ro - 18 febr 2010
LetsRock.ro - 18 feb 2010
Extrememetalnight- 18 febr 2010
Cronica SUBURBIA -22 ian 2010
Cronica ROCK RIVER FESTIVAL 2009
Interviu Revista CIOBURI
Cronici MARATON ROCK in LMC 2009
25 mai 2010
extrememetalnight.wordpress.ro
Primul concert la care am avut ocazia sa ii “inspectez” pe cei de la 9,7 RICHTER a fost la inceputul acestui an, mai exact pe 21 ianuarie. Dupa acesta a mai urmat o serie de aparitii live si de fiecare data treaba a stat la fel. La fel de bine.
Au fost profesionisti, concentrati atat la nivel individual cat si per ansamblu pe munca lor, si au dat senzatia unei trupe omogene.
Din pacate se impune un ritm cel putin injust… la un pas inainte, doi inapoi. Au reusit sa lanseze primul lor EP, \”EPICENTER\” dupa o existenta si implicit o experienta muzicala apreciabila. Acum insa, acest efort artistic ramane inca doar la nivel de promovare virtuala, situatie la care se mai adauga si problemele de componenta.
Pentru cei cu apetit pentru distorse agresiv si riff-uri ca la carte, “ASSASSINS” le va raspunde cerintelor fara indoiala. Este o piesa in forta, condusa de distorse brutal si riffuri de conceptie, extrem de melodioase. Din prima ar trebui sa notez structura mai putin “romaneasca” si masterizarea cu mult peste media impusa de piesele cu care ma obisnuisem la noi. Instrumentele se imbina si se completeaza lasand insa loc fiecarui registru in parte. Pe final o schimbare de ritm, o solistica cu panatie dubla si chitare la terta, toate incadrate de riffuri stopate.
Urmeaza “BLOOD”, cu o structura la fel de intensa, dublata de aceasta data de un bass ceva mai notabil si un vocal la fel de armonios; compozitie in maniera metalului de afara, chiar sugereaza o miscare motrice, avem parte de solouri melodice in contrast cu fundalul alert si toba hotarata.
EP-ul continua cu “FEED MY HATE” o piesa plina de ura, canalizata in riffuri energice, in dinamicitate imprimata de pasajul dedicat sectiunii melodico-ritmice, si jocul tobei de picior. Solourile sunt construite pe game ascendent-descendente, si ca si la restul compozitiilor multe alte detalii tehnice abunda pe fundal. Tonalitati interesante si combinatii variate la toba.
”LEARNING HOW TO DIE” tema cu un canal dedicat solisticii si un altul partilor armonice. Un slap/pop la bass ce se amplifica apoi odata cu interventia chitarei culminand cu mini duelul la terta. Un final unde primeaza bassul si premierul “violent”.
Atmosfera devine “amenintatore” cu “PAYBACK TIME” si fundalul subtil al strofei initiale; intensitatea creste treptat iar instrumentalul este personalizat gradual. De apreciat, ca si la restul pieselor, atat abilitatile vocale cat si amprenta imprimata prin intonatie. Solo mai dificil, cu viziune muzicala. Absolut fiecare aport tehnic este construit pe conceptul prezentei a doua chitare, si ambele se sustin si formeaza o echipa unitara.
EP-ul a fost produs, mixat si masterizat de catre 9.7 RICHTER si Aurelian “Balaurul” Dinca, la “Trooper Studio”, in Targoviste. Toate piesle sunt semnate 9.7 RICHTER, iar versurile ii apartin lui Aurelian Barbieru, exceptie facand piesa “Assassins” ale carei versuri sunt compuse de catre Cosmin Aionita.
Din punct de vedere al componentei, la sesiunea de inregistrari pentru “EPICENTER” – Cosmin Aionita (voce); Adrian Rus (chitara lead si ritmica); Bogdan Mihalcea (chitara lead si ritmica); Ovidiu Cristea (bass); Mihai Dumitrascu (tobe).
Clasez albumul ca fiind de inspiratie “old-school”, dar nu in sensul lipsei de imaginatie, sau al instrumentatiei gen “copy-paste”. Cum am mai afirmat inainte heavy metalul este un stil greu de conceput, de interepretat. Personal mi se pare un album compact; variate preferinte muzicale, diferite influente fuzionate si personalizate, fara vreun cliché. Este melodic si temele sunt memorabile. Probabil ca daca nu era originea la mijloc si limitele pietei autohtone,ar fi fost posibile si ceva hit-uri.
S-a dovedit a fi o colaborare inspirata; un album ce merita ceva mai multa atentie sau, cum inca nu are un suport material efectiv, macar o promovare decenta. Pareri impartite si comentarii vor exista. Ma arunc sa afirm ca inaintea celor ce in mod (ne)avizat vor intinde mana spre vreun instrument “chirurgical” cu care sa disece albumul si sa taie in personalitatea cuiva, mai bine ii lasam sa vorbeasca pe cei care constant se afla in spatele unui instrument…muzical. Auditie placuta!
Nota: 9
Piese preferate: 2,1,3,(5,4)
Data aparitiei: 22 mai 2010
Cristina Socaciu
19 febr 2010
4arte.ro
Pana la cantarea lor de aseara, pe 9,7 Richter nu-i mai vazusem de exact un an (cand, oricum, am mai prins o piesa sau doua din prestatia lor), iar inainte de concertul respectiv, cred ca ultima data ii vazusem prin 2006. Imi amintesc ca prin 2004-2005 erau in concerte tot timpul, dupa care au disparut, din cauza faptului ca nu mai aveau vocalist, asa cum aveam sa aflu ulterior. Asadar, abia aseara am reusit sa-mi fac o impresie despre cum suna cu vocalistul cel nou, alaturi de care se pregatesc sa scoata si un album. Iar impresia lasata a fost excelenta, deoarece Cosmin nu numai ca are o voce numai buna pentru ce fac ei, dar are si atitudinea potrivita, e entuziast, se misca pe scena, vorbeste cu publicul si, da, are gesturi a la Halford, dar asta e si soundul trupei, gen Judas Priest , deci e numai bine, zic eu. Chitaristul Bobby le-a lipsit, din cauza unei probleme personale, dar Adi singur a facut fata cu brio secventelor de chitara. In orice caz, cand i-am ascultat aseara pe 9,7 Richter, mi-am amintit de ce imi place heavy metal-ul, ca uneori uit. :)) Ca sa va zic si de piese, ne-am delectat si cu “vechituri” si cu noutati, de apreciat in mod egal, si anume: “Deviltruck driver”, “Blood”, “Feed my hate”, “Learning how to die”, “Payback time”, “Assassins” (pe care o puteti auzi in clipul de mai jos) si “Final embrace”. Acultand voci din public, am aflat ca trupa a insemnat o revedere placuta pentru cei care o cunosteau si o surpriza frumoasa pentru cei care nu.
letsrock.ro
Au urmat heavy-metalistii de la 9,7 Richter care au ridicat de pe scaune pe toata lumea, chiar daca nu s-au prezentat in formatie completa (din cate am inteles, cel de-al doilea chitarist al lor a avut o problema personala). O voce incredibil de puternica, cu un tipat ce rivalizeaza cu cel al lui Rob Halford, un chitarist tehnic si carismatic si o sectie ritmica bine inchegata a " cam asta este trupa 9,7 Richter dupa aproximativ 7 ani de activitate (cei drept, cred ca mai bine de 3 ani au luat o pauza fortata din cauza lipsei unui vocal adecvat).
S-au cantat piesele Blood, Assasins (compusa in actuala componenta), Feed my hate (my personal favourite) etc.. Baietii au tinut sa-i multumesca in mod special Balaurului de la Trooper si asta nu doar pentru invitatia de a canta in seara de ieri ci si pentru faptul ca ei inregistreaza albumul in studioul Trooper (si va asigur eu ca in final o sa sune totul asa cum trebuie!). Oricum concluzia mea este una clara: good metal job, keep it up!
Sunetul a fost destul de prost dar ne-am obisnuit deja, astea sunt conditiile si lumea se adapteaza. Personal, la sfarsitul recitalului 9,7 Richter ma sufocam de la fumul de tigara si dupa concert am ragusit de la cantat si aerul irespirabil.
20 feb 2010
extrememetalnight.wordpress.com
Atmosfera vulcanica odata cu aparitia 9,7 RICHTER; chiar asteptam o reprezentatie… seismica, exact ca si cea de data trecuta. Fata de concertul anterior, poate cu atata presiune interna, accentuata de lipsa lui Bogdan Mihalcea, au parut mai tensionati, mai intensi dar la fel de exacti si concentrati. Dinamica si prezenta scenica nu au lipsit deloc, si daca la primul concert am apreciat faptul ca pe scena au dat totul si s-au concentrat pe ceea ce faceau, acum, am adaugat inca ceva puncte la nivel profesional, date fiind conditiile in care concertau. Vorba aia… geniile lureaza mai bine sub presiune. Am avut parte si de piese noi: “Devil Truck Driver”, apoi “Blood”, cu super ritmul metal si detaliile tehnice, “Feed My Hate”, “Learning How To Die” pe care o mentionez obsesiv pentru linia de bass, lead-ul crunchy, vocalul in forta, halfordian, “Assassins” , si “Final Embrace”. Cosmin Aionita (voce), Adrian Rus si Bogdan Mihalcea (chitara lead si ritmica), Ovidiu Cristea (bass), Mihai Dumitascu (tobe), formeaza una dintre trupele care au cam trecut (cel putin la nivel personal) peste ritmul, sound-ul si compozitia “romaneasca”, cu atat mai mult cu cat genul metal pe cat de previzibil si de liniar se manifesta, pe atat este de greu de executat, si de personalizat!
22 ian 2010
Sursa: extrememetalnight.wordpress.com
Distors-ul a dat startul serii metal, iar 9,7 RICHTER au deschis cu noua piesa “sangeros” de crunchy, “Blood”. Cu un schelet bazat pe riff-uri old school, si ritm à la Judas Priest, probabil cei prezenti asteptau o piesa liniara, fara vreo amprenta a trupei (…ca doar e heavy metal). Dar Adrian Rus (chitara lead si ritmica) si Bogdan Mihalcea (chitara lead si ritmica) au personalizat piesa cu detalii tehnice bine executate. Cum urma sa vad si la restul pieselor, riff-urile nu erau bazate chiar pe cvinte clasice, fiecare chitara isi avea locul ei pe pasaje cand ritmice cand solistice, sau cate un“duel” chitaristic si ceva tapping-uri la terta. “Learning How To Die”, o alta tema ce a mentinut atmosfera cu un tempo la fel de dinamic, solo-uri arpegiate, si un bass ceva mai “evident” de data aceasta; de apreciat liniile melodice si ritmice, ale lui Ovidiu Cristea care exact la piesele cu o partitura ceva mai dificila renunta la pana (probabil utilizata pe alocuri doar pentru schimbarea de sound). “Assassins”, o piesa “criminala” cu versuri si atmosfera pe masura, un vocal interesant, riff-uri sacadate, si o solistica inspirata, toba ceva mai “suparata” si un joc de break-uri. Dupa un inceput ceva mai linistit, razbunarea vine odata cu “Payback Time”, cu acelasi joc al chitarelor si solouri ce acopera si game clasice, si tapping-uri si un joc de whammy, pe fundalul unei tobe (Mihai Dumitrascu) care accentueaza din cand in cand un crash si adauga si ceva joc la toba de picior. In afara propriilor compozitii, prin cover-urile alese: “Nailed To The Gun”, “The Tower” (…ca sa citez, “piesa exotica), si “Final Embrace”, Cosmin Aionita si-a demonstrat abilitatile vocale, mai ales ca nu este un stil chiar usor de abordat. Asteptam materializarea EP-ului si de ce nu si un nou concert de lansare a acestuia!
La 21:45, în aplauzele celor aproximativ cincizeci de oameni din faţa scenei şi sub privirile celor o sută care împînziseră terasele, dar şi ale celor încă vreo cincizeci de curioşi ce se învîrteau prin zonă, au pornit la atac bucureştenii de la 9.7 RICHTER (heavy / thrash metal). Curat şi în forţă, ca de obicei.
În anul 2002, un fenomen mai puţin obişnuit a luat naştere atunci când faliile muzicale ale lui Adrian Rus (chitară) şi Mihai Dumitraşcu (tobe), doi rockeri pasionaţi, au intrat în coleziune, cauza care a stat la baza producerii acestui fenomen fiind Adrian Tănase (voce), actual membru al trupei Ţapinarii. Energia degajată la scurt timp după impact l-a absorbit şi pe Bogdan Mihalcea în postura celui de-al doilea chitarist. Fenomenul, deşi încă nedefinit, începea treptat, treptat să crească în intensitate. Cu toate că la început undele sonore emise aduceau cu cele ale marilor monştri, precum Black Sabbath sauAC/DC, venirea lui Aurelian Bărbieru la voce, în locul lui Adrian Tănase, avea să dea o amprentă proprie acestei manifestări izvorâtă din subteran. La scurt timp s-a hotărât şi magnitudinea ţintă. Aşa s-a născut 9,7 RICHTER. Cooptarea lui Ovidiu Cristea (bass) a pus capăt ciclului de veniri şi plecări ale basiştilor, conferind fenomenului stabilitatea necesară pentru a-şi urma cursul în underground-ul autohton.
În formulă completă, abordând un clasic heavy-metal adaptat la cerinţele moderne, 9,7 RICHTER şi-a început apariţiile live în cluburile de profil din Bucureşti dar şi din provincie, cântând alături de nume rezonante ale metalului românesc, precum Trooper, M.S. sauMagica. Prezenţa scenică şi modul de interpretare au făcut ca trupa să-şi câştige un renume în rândul iubitorilor de gen şi odată cu asta eticheta de “Judas Priest de Romania”.
Anul 2006 l-a găsit pe solistul trupei, Aurelian Bărbieru, în situaţia de a renunţa la proiect, invocând motive personale. Înregistrările primului material demo aveau să fie şi ele întrerupte. Seria de audiţii susţinute pentru găsirea unui nou vocal s-a dovedit a fi fără rezultat, fapt care a atras după sine o sistare a activităţii trupei pe o perioadă nedeterminată. În acele condiţii, Adrian Rus şi Mihai Dumitraşcu au ales să se implice în alte proiecte până la soluţionarea acestei probleme. Aşa se face că Mihai Dumitraşcu va ajunge să îl cunoască pe Cosmin Aioniţă (voce), cu care va cânta următorii doi ani sub numele de Black Magic şi care se va dovedi a fi într-un final exact veriga lipsă. Astfel, după înregistrarea unui album de rock şi metal progresiv alături de proiectulInternational Purity (Tales of Different Worlds, 2008), Cosmin Aioniţă decide în vara anului trecut să accepte oferta lui Mihai Dumitraşcu de a deveni noul solist vocal al trupei 9.7 RICHTER.
Din nou în formaţie completă şi gata să cutremure scenele ca şi înainte, replica 9,7 RICHTER începe în forţă printr-o serie de concerte live, prima apariţie fiind în cadrul Maratonului Rock ţinut la începutul anului 2009 în clubul Live Metal Club din Bucureşti şi continuând cu prestaţii succesive pe scenele din DownStairs sau Avast Club. Vara aceasta, băieţii se arată la fel de activi. Au cântat deja la Rock River Festival 2009, festival desfăşurat la Cernavodă în perioada 10-12 iulie, urmând ca în luna august să urce pe scenă în cea de-a doua zi a Rock City Open Air, cel mai mare festival metal din România, care va avea loc între 20-23 august la Feteşti, unde şi-au anunţat prezenţa artişti de anvergură internaţională precum Primal Fear, Blaze Bayley, Overkill sauEdguy.
Pentru toamnă, 9,7 RICHTER pregăteşte numeroase surprize, una dintre ele fiind şi lansarea primului material discografic. Revista Cioburi le urează mult succes şi vă prezintă în continuare o serie de întrebări la care Ovidiu Cristea, basistul trupei, a avut timpul şi amabilitatea să ne răspundă:
Revista Cioburi: De ce tocmai 9,7 Richter?
Ovidiu: Sună bine şi ne reprezintă.
R.C.: Cât de ‘în undergroud’ sunteţi?
Ovidiu: Very deep. Nu avem impresar sau casă de producţie care să ne promoveze. Noi centrăm, noi dăm cu capul.
R.C.: Cum vă împăcaţi cu băutura?
Ovidiu: Ne împăcăm bine. Jucăm însă în divizii secundare la sportul ăsta în comparaţie cu adevăraţii campioni. Ne place berea.
R.C.: De la câte grade începe să se cutremure scena
Ovidiu: 9,7.
R.C.: Cui i-aţi pune pumnul în gură?
Ovidiu: Nimănui. Nu ne place să impunem ceva prin pumn. (Şi nici nu vreau să o dau în clasica discuţie despre politicienii care nu fac nimic, autostrăzile româneşti şi alte subiecte fierbinţi de actualitate. Că parcă în direcţia aia bătea întrebarea ta : ) )
R.C.: Pantera sau Iron Maiden?
Ovidiu: Amândouă. Ambele sunt 2 dintre trupele noastre preferate.
R.C.: De ce metal?
Ovidiu: Că asta simţim şi ne reprezintă. Chuck Norris va avea tricou cu 9,7 Richter curând :))
R.C.: Care a fost concertul unde aţi făcut cele mai mari ravagii?
Ovidiu: La întrunirea motoriştilor de la Braşov în 2006, a fost mişto de tot, iar ravagiul chiar a fost suferit de o prietenă a noastră care în timpul concertului a fost “moshita” pe jos, lovindu-se la spate de o bordură de beton. Am serbat concertul la spitalul din Braşov, aşteptând-o să îşi revină. A fost happy end până la urmă, asta contează.
R.C.: Ce vă ţine împreună?
Ovidiu: Suntem prieteni înainte de toate. Asta ne ţine şi e cel mai important lucru.
RC: Se poate trăi doar cu rock pe pâine?
Ovidiu: Ca muzician rock, dacă îţi ajunge să trăieşti doar cu apă şi hârtie igienică, da.
R.C.: Spuneţi trei melodii care v-au marcat evoluţia muzicală.
Ovidiu: Nu pot să aleg 3 melodii, au fost sute. Îţi spun 3 trupe dacă vrei: Judas Priest, Iron Maiden, Metallica.
R.C.: Ce magnitudine veţi avea aproape de pensie?
Ovidiu: 9.7
R.C.: Ce nu e în regula cu rockul românesc?
Ovidiu: Este foarte în regulă, se mişcă într-o direcţie bună. Trupele actuale cântă mult mai bine şi mai inspirat decât trupele din undergound-ul de acum 10 ani.
R.C.: Care a fost cel mai bizar lucru ce vi s-a întâmplat pe scenă?
Ovidiu: Faze bizare nu am avut, amuzante îţi pot spune câteva: Adi a dat cu capul în coada basului meu când dădea din plete; a rămas cu pleata agăţată în cheiţele basului până la sfârşitul piesei. La Teatrul de Comedie odată, Bobby a ieşit din spatele scenei târând după el un manechin din carton cu faţa lui George Mihăiţa (pe care îl agăţase cu cablul). Mie mi se rupe o coarda la bass mai mereu şi trebuie să cânt în 3 corzi până la sfârşit. Mişu a trecut cu pedala prin faţa de la toba mare şi a bătut în gol până am terminat cântarea. Şi mai sunt…
R.C.: Cât veţi mai suporta România?
Ovidiu: Probabil toată viaţa. Suntem optimişti însă şi vedem partea plină a paharului (sau a halbei).
R.C.: La câţi fani aţi ajuns?
Ovidiu: Nu ştiu.
R.C.: Daţi două motive pentru care merită sa fiţi ascultaţi.
Ovidiu: Suntem chiar HEAVY şi venim cu piese cât mai originale (sau cel puţin încercăm).
R.C.: Lăsaţi un mesaj inteligent pentru naţiune.
Ovidiu: Fruntea sus!!!
În încheiere, pentru a vă scoate la suprafaţă zăcămintele de metale grele şi foarte grele de la nivelul scoarţei cerebrale – fie ele active, inactive sau încă neexploatate – vă prezentăm o mostră de heavy metal pur sub trepidaţiile a 9,7 RICHTER.
ROCK MARATON in LMC
live in LMC bucuresti
Prima cantare cu noul vocal - Cosmin Aionita -
După probele de rigoare, pe la 19:15 a intrat 9,7 RICHTER (heavy metal, rock, thrash), care, chiar dacă n-au avut un sunet bine făcut, au sunat beton, iar vocalul,
nene, ştie să urle ca lumea, de mi-a făcut pielea de găină. Sursele de inspiraţie sînt evidente (JUDAS, PRIMAL FEAR), iar piesele au fost executate curat şi cu forţă. Clasic. Au ieşit în evidenţă Feed My Hate, Nailed to the gun (cover FIGHT) şi Payback Time - cu o notă pentru ultima: sună mult mai bine live .. ce am auzit pe MySpace. Oricum, la taraba de cd-uri, doi rockeri au concluzionat setul: „Supertrupă, frate, nu înţeleg ce caută la turneul rataţilor?!?” Sinceri în ceea ce fac, Richter-ii au arătat că sînt buni şi că se poate.
Odata ajunsa, i-am prins pe 9,7 Richter, pe care nici nu mai tin minte cand i-am vazut ultima oara. In orice caz, aveau un alt vocalist pe atunci. Actualul, insa, pe numele lui Cosmin Aionita, mi se pare foarte bine integrat in sistemul trupei. Care trupa canta cu acelasi entuziasm ca pe vremuri, desi a avut o perioada destul de lunga in care a stagnat, din cauza lipsei unui vocalist potrivit. Desi publicul nu era prea numeros (multi aflandu-se inca in “campul muncii”) metalistii bucuresteni au fost bine primiti si chiar chemati la bis. Dar, cum programul era lung si continea multre trupe, bis-ul nu a mai avut loc.
Playlist:
Blood
Learning how to die
Deviltruck Driver
Feed My Hate
Nailed to the Gun (cover Fight)
Payback Time
Final Embrace (cover Primal Fear)
A urmat insa o adevarata gura de aer proaspat – 9.7 Richter, catalogati drept “clona Judas” de aceeasi spectatori de mai sus, aduc ceva ce nu am mai vazut de ceva vreme pe la noi: dueluri faine de chitare si o voce buna, chestii de care observ din ce in ce mai des ca ducem lipsa. Revin la ei spunand ca piesele proprii promit( mi-au placut solo-urile de pe “Burning Blood” si “Payback time”) si ca prezenta scenica se simte, chiar daca scartaie cat de cat. Au fost oricum mult mai bine primiti de public decat Balkan.
Asculta acum noul E.P.
Descarcă gratuit EPICENTER acum.
| Sponsori |
 |
 |